DE CE ???

Am deschis larg ochii…privesc in jur si nu pot distinge nimic, e atat de intuneric incat incep sa simt cum pleoapele imi cad grele k si cand ar fi de plumb. Privesc ceasul...abia 4.30. E inca prea devreme, ar trebui sa mai dorm putin, dar nu pot. Ochii imi striga neputinciosi...vrem sa dormin si sa ne trezim in adierile calde ale soareleui de primavara. Imposibil, raspunde o particica a creierului meu, care deja a inceput sa rememoreze tot ce s-a intamplat.
Vreau sa uit si nu pot! Vreau sa dorm! Acest somn binefacator ma ajuta, ma face sa uit durerea sau cel putin sa o aman.
Gandurile incep sa ma apese si nu mai pot adormi...cu un efort ce apre desprins din alta lume reusesc sa ma ridic din patul cald si primitor, care parca ma mustra si ma intreba: „de ce ma parasesti?”, „de ce pleci?”.
Ajung in baie, dau drumul la robinetul de apa rece si ma spal cu putina apa pe fata...e rece si mi-e frig. Ridic privirea si doi ochi mari si negri ma privesc. Am cearcane, sunt palida si albul ochilor mi-a devenit rosu...acest chip imi apartine? Arata groaznic. Ma simt ca o fantoma ce bantuie nagasindu-si locul...sau asta chiar sunt?
Vreau sa uit tot, nu vreau sa mai stiu nimic...imi doresc sa fiu copilul acela nevinovat, naiv, nestiind ce cruda este aceasta lume.
Ma reintorc in dormitorul meu, privesc patul si ma indrept spre fereastra...contururile incep sa se defineasca. Trag perdeaua la o parte si deschid larg fereastra. Aerul rece patrunde in aceasta camera ce poarta amprenta mea...peretii goi, reci si albi reprezinta reflectarea propriului meu suflet.
Stau in cadrul ferestrei, privesc si vreau sa imi fie frig, vreau k trupul meu sa sufere pentru greselile inimii...vreau sa ma doare totul numai sufletul nu.
Vreau...un cuvant atat de banal, dar cu o semnificatie aproape izbitoare pentru mintea mea. Oare mai am taria de a infaptui tot ceea ce doresc, ceea ce vreau?
Vreau sa plang si nu pot...sunt scarbita de aceasta lume. Ma dezgusta pretentiile altora, care nu sunt cu nimic mai buni dacat mine. De ce oamenii mari uita ca au fost si ei copii? Oare ei nu greaseau? Nu doreu sa faca ceva ceea ce era interzis? De ce nu ne lasa sa iubim primavara, soarele si copacii abia infliriti? De ce nu ne permit sa fim veseli si sa iubim frumosul ce ne inconjoara? In viziunea lor frumosul se rezuma la manuale si carti...au uitat sa traiasca, sa fie liberi, sa aiba vise si sa spere intr-o lume mai buna. Vreau sa traiesc, sa reinvat sa zambesc, sa rad, sa fiu vesela, sa ma pot plimba pe aleile inguste incadrate de copacii abia infloriti, sa admir firisoarele de iarba si sa miros florile primaverii! E prea mult ceea ce cer? Visez sau e aievea?
Am inceput sa privesc in jurul meu si nu imi place ceea ce vad. Vad oameni tristi, mohorati si suparati. De ce nu puteti zambi? De ce imi lasati sufletul sa fie trist si sa se stinga treptat? De ce?