Zâmbete sau lacrimi?

Sfârşitul clasei a X-a un motiv de bucurie sau de tristeţe? Din punctul meu de vedere va fi o bucurie umbrită de tristeţe. De ce? Este foarte simplu… Pe de-o parte mă bucur k s-a mai terminat un an de şcoală, deşi sunt conştientă k mai târziu voi regreta dorinţa mea de acum de a face k timpul sa treacă mai repede, dar acum nu pot decât sa mă bucur k în sfârşit voi scăpa de teze , lucrări, ascultări, calculări de medii, referate şi, nu în ultimul rand, de trezitul de dimineaţă. De cealaltă parte sfârşitul acestui an şcolar va însemna şi plecarea colegilor mei mai mari de la claselede a XII-a L, iar asta nu prea imi mai place, deoarece ştiu k de la anul ei nu vor mai învăţa în acest liceu şi nu pot să nu mă întreb pe câţi îi voi mai revedea? sau cu câţi voi mai păstra legătura? M-am obişnuit cu ei, m-am obişnuit să intru în vreo clasă de la etajul al III-lea şi să vad feţe cunoscute (mai ales în laboratorul de economie J), m-am obişnuit să vorbesc cu ei…mi-e frică de schimbare, mai bine spus mi-e frica de aceasta schimbare. În septembrie voi intra în acele clase , iar ei nu vor mai fi, mulţi se vor numi studenţi…alte concepţii, altă gândire…maturizare. Ştiu k este firesc k mereu sa fie alţii, nimic nu e etern, venim şi plecăm…păşim in liceu, în clasa a IX-a cu teama sau, dimpotrivă, increzători, ne gândim k vom sta un timp foarte lung, partu ani, îi petrecem cum ştim noi mai bine, avand uneori impresia k timpul trece atât de greu, dar totul se termină…vom pleca altfel decât am venit…poate mai cultivaţi şi mai increzători în propriile forţe, dar sigur vom pleca cu foarte multe amintiri, amintiri ce ne vor însoţi tot restul vieţii.
Ma gandeam (ce contredictie…eu gandeam) zilele trecute la cum vor arata cei cunoscuti mie imbracati elegant, fiind altfel decat ii stiu…dar nu vreau sa aflu raspunsul, pentru k acest raspuns va aduce cu el sfarsitul…sfarsitul anului scolar.
Oare ne vom inneca vineri 16 iunie 2006, in ultima zi de scoala, in ziua premierei, in curtea liceului? Va fi un rau de lacrimi. Vom plange sperand k nu vor pleca, dar ei, viitorii eroi, vor zambi si se vor retrage pe acordurile melodiei “Ani de liceu”.
Poate o sa ne viziteze si poate vor rade de noi pentru k vom ramane doar niste copii naivi, cu aceleasi vise si idealuri pe care lumea de afara, viata adevarata, abia asteapta sa le zdrobeasca. Vor reveni maturizati si bineinteles schimbati, nu o sa ii mai inteleg si poate nici ei pe mine.
E trist, dar adevarat…cei “mari” pleaca si predau stafeta… O san e lipseasca, dar isi vor pastra un loc bine definit in sufletele noastre, ne vom gandi cu drag la clipele petrecute impreuna si vom vrea sa dam timpul inapoi, darn u vom putea…ei vor fi departe…